Vocea tinerilor din România se poate face auzită la nivel european, completând Chestionarul Comun European pentru cel de-al șaptelea ciclu de ”Dialog UE cu tinerii” Dialogul UE cu tinerii (DUET) este un instrument central de participare pentru tinerii din UE și din alte țări europene, după caz, printre elementele-cheie ale acestuia numărându-se dialogul direct între Mai mult >>
Al XI-lea Forum Internațional al Tinerilor, Roma, iunie 2019
Al XI-lea Forum Internațional al Tinerilor, cu titlul „Tineri în acțiune într-o Biserică sinodală”, a avut loc la Sassone (Roma), în perioada 19-22 iunie 2019. Au participat peste 250 de delegați ai Conferințelor Episcopale, ai asociațiilor și ai mișcărilor și care își desfășoară activitatea în cadrul Bisericii. România a fost reprezentată de Raluca Cocuț din Mai mult >>