Pentru al doilea an consecutiv, voluntarii Asociației Kolping Moldova au organizat un exercițiu spiritual cu totul special: Calea Crucii parcursă pe jos, pe o distanță de 15 kilometri, alături de aproape 1000 de credincioși din comunitățile de pe Valea Trotușului. A fost o zi dedicată rugăciunii, reflecției și comuniunii. Fiecare pas făcut pe acest drum Mai mult >>
Balul de Fărșang la Sângeorgiu de Mureș – o seară de bucurie și solidaritate
După o pauză de câțiva ani, tradiția carnavalului Fărșang a revenit la Sângeorgiu de Mureș! Organizat de Familia Kolping, balul de închidere a carnavalului a avut loc pe 2 martie la Casa de Cultură din localitate. Evenimentul a adunat 200 de participanți, dornici să se bucure de muzică, dans și voie bună. Primul carnaval de Mai mult >>
Al 73-lea transport umanitar către Cernăuți, la trei ani de la izbucnirea războiului
În data de 24 februarie 2025, Kolping România a organizat cel de-al 73-lea transport umanitar către Cernăuți, Ucraina, marcând astfel trei ani de la izbucnirea conflictului armat. În această perioadă am fost alături de poporul ucrainean, oferind sprijin refugiaților și trimițând ajutoare umanitare constante. Până în prezent am livrat aproximativ 425 de tone de produse Mai mult >>
Solidaritate fără granițe: transportul umanitar 72 către Ucraina
În 14 ianuarie, am pornit din nou spre Cernăuți, Ucraina, cu al 72-lea transport umanitar organizat de Asociația Kolping România. Trei mașini încărcate cu speranță și ajutor: Doi din voluntari din Germania, cu 6 generatoare și dorința de a ajuta timp de două săptămâni la cantina socială din Cernăuți. Microbuzul sorei Carmen, de la Asociația Mai mult >>
Oituz – Bucuria Crăciunului prin activități caritabile și spirituale
Fii bun și de Crăciun! Tinerii voluntari Kolping din Oituz au ajuns și în acest an cu Moș Crăciun la câteva familii nevoiașe din Oituz. Este vorba despre campania desfășurată în fiecare an prin care voluntarii doresc să sprijine familiile nevoiașe pentru a beneficia de toate cele necesare in acest timp al sărbătorilor. S-au organizat Mai mult >>
Al 71-lea drum spre Cernăuți, Ucraina
Pe data de 11 decembrie, cu doar câteva zile înaintea Crăciunului, Asociația Kolping România a realizat al 71-lea transport umanitar către Cernăuți, Ucraina. Datorită sprijinului generos oferit de Kolping International și Kolping Steiermark, am reușit să pregătim un ajutor substanțial pentru familiile și copiii din zonele afectate de conflict. Transportul a constat în: 200 de Mai mult >>