În data de 16 iunie Familia Kolping Dumbrăvița/Ujszentes a organizat al 11- lea festival de gulaș lângă Sala Polivalentă din localitate. Praeses-ul Mathe Lajos împreună cu Kadar Gyorgy și un grup activ de voluntari au organizat într-un mod exemplar manifestarea fiind asigurate: umbrele pentru protecție solară, mese, bănci, lemne, apă, prăituri, apă, suc, înghețată și Mai mult >>
Oituz – A început școala de vară pentru copii
Este al doilea an în care, pentru vacanța de vară, în cadrul Centrului Educațional din Oituz, copiii sunt invitați la programul Școlii de vară care se desfășoară în perioada 18 iunie – 10 august 2018. Avem deja înscriși 50 de copii cu vârste între 3 si 10 ani, copii care, timp de 8 săptămâni, vor Mai mult >>
Campionat de fotbal în Banat
Cupa Kolping Banat la fotbal, ediția a XII, a avut loc în 2 iunie 2018, pe terenul de sport al comunei Liebling, Timiș. Campionatul a avut trei secţiuni: Adulţi, participant tineri (începând cu clasa a IX-a). Juniori I, participant copiii până la clasa a VIII-a inclusiv. Juniori II, participant copiii până la clasa a VI-a Mai mult >>